Genurile vocale din tara Zarandului

Folclorul obiceiurilor

Tradiţiile artistice rituale şi ceremoniale sunt cele mai vechi întruchipari ale folclorului nostru. Credinţa în puterea lor s-a perpetuat din veac în veac până în zilele noastre. Dintre ele unele nu şi-au mai păstrat interesul de mult.

1. Folclorul obiceiurilor de Crăciun

Gen răspândit în întreaga arie folclorică a Tării Zărandului. Conţinutul este în funcţie de vârstă, starea socială a celui colindat. Întâlnim astfel colind de fată, de fecior, de tineri căsătoriţi, de tânăr, de bătrân. Deasemenea textul poate fi laic sau religios. Cele mai vechi colinde sunt cele profane care descriu în imagini aspecte ale muncii (vânatul cerbului, păstoritul), relaţii familiale în care este laudată hărnicia fetei sau vitejia feciorului. Mai târziu apar şi colindele religioase.

2. Folclorul obiceiurilor de primăvară - vară

  • legată de o anumită data: Sânzienele, 24 iunie
  • cu semnificaţie agrară: Cununa de grâu
  • cu semnificaţie diverse: Lioara

Funcţionalitatea în sensul accentuării caracterului spectaculos, dispare sau se modifică în obiceiul de primavară - vară. Muzica se situează în centrul ceremonialului păstrându-şi ca rit oral unele din riturile sale originare. Treptat observăm că dispare substratul magic însa nu şi caracterul arhaic, tiparul tradiţional.

3. Repertoriu nupţial

Cel mai însemnat eveniment al vieţii de familie este nunta. Dintre creaţiile muzicale, unele au caracter ritual, altele ţin de repertoriu de cântece, neocazionale, cum ar fi cântecul provenit din melodia instrumentală de joc, la care s-au adaptat versuri din strigăturile de nuntă.

Cântecul ritual cel mai însemnat este cântecul miresei. La origine, el este interpretat în grup, păstrându-şi astfel caracterul arhaic, solemn, ce-l înrudeşte cu cântecul de cunună de grâu sau colindă. În zilele noastre, el este preluat de solişti vocali şi interpretat în maniera liberă cu o bogată melismare.

Genuri vocale - repertoriul cântecelor neocazionale

1, Doina

Sub denumirea de doina "zărăndanii" înteleg orice cântec liric, lent, tărăgănat cu caracter melancolic.

2. Balada

Cântecul epic, balada face parte din categoria folclorului neocazional. În baza materialului din "Arhiva de Folclor a Institutului de Etnologie şi Folclor Alexandru Amzulescu" a facut următoarea clasificare a cântecului epic: fantastice, vitejeşti, păstoreşti, familiale etc

In aria folclorică a Ţarii Zărandului întâlnim exemple care ca tematică se regasesc aproape în toate categoriile descrise mai sus:

  • balada fantastică: "Balada şarpelui" Târnova
  • haiducească "Balada lui Iancu" Vidra
  • mioritică "Sub dumbrava muntelui" Chisindia
  • a lotrilor "Lică Sămădău" Ineu
  • balada familială "Cântec bătrânesc" Mişca

Cântecul propriu-zis

Cel mai bogat, variat şi complex gen al folclorului românesc. Nu este legat de vreun prilej deosebit, afară doar de plăcerea de a cânta. Naşterea acestuia se situează în perioada feudalismului. Cântecul propriu-zis este prezent în întreaga arie folclorică a Ţării Zărandului.

Mai apoi în perioada capitalistă se cristalizează forma dialectală, graiurile regionale ale cântecului propriu-zis. În momentul de fată, cântecul propriu-zis este o sinteză a tuturor straturilor artistice formate de-a lungul evoluţiei sale.

Cântecul de joc

Cel mai prezent în zilele noastre, are la bază melodia instrumentală de joc. Melodiile instrumentale din ciclul jocului duminical - ardelene, mărunţele, ţigănescu sau ramoşa, li s-au adaptat versuri populare.

Ţigănescu, Ramoşa


Ardeleana


Mărunţel